Colectia Istorice

„Am venit să mi te-nchini!“

Viitorul Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, este văzut în ipostaza unui copil inteligent şi favorit al lui Mircea cel Bătrân.

Destăinuirile pe care bunicul i le face nepotului, povestirile din tinereţe, în care dorinţa de mărire a Imperiului Otoman se izbeşte de încăpăţânarea şi vitejia conducătorului unei ţări mici, i-au dat ocazia lui Sergiu Nicolaescu să pună în lumină secvenţe din perioada domniei lui Baiazid, zis „Fulgerul", şi a confruntării acestuia cu Mircea cel Bătrân.

Mircea este fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I, pe care îl secondează la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386. Domneşte între anii 1386-1395 şi 1397-1418 şi continuă politica de consolidare a economiei, începută de înaintaşii săi.

În acelaşi timp, acordă o atenţie însemnată Armatei, Administraţiei şi Bisericii. Rezultatele obţinute îi permit să reziste tendinţelor de expansiune ale Regatului Ungar şi ale Poloniei, care urmăreau în special acapararea gurilor Dunării, şi să stăvilească forţele otomane aflate în plină expansiune în Balcani.

La Rovine, în câmpii

În politica externă, Mircea cel Bătrân se dovedeşte la fel de iscusit. Încheie alianţe solide pentru a-şi mări şansele de păstrare a independenţei ţării. E în bune relaţii cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe interes reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman.

În 1395, Baiazid I trece Dunărea în fruntea unei mari oştiri. Conştient că nu poate rezista într-o luptă deschisă, Mircea alege o tactică de hărţuire. În mai 1395, armata Ţării Româneşti înfrânge oastea otomană într-un loc mlăştinos, la Rovine.

„Am fost obsedat de moartea eroică“

Mircea avea trei băieţi şi fiecare i-a dat câte un nepot. Vlad era nepotul favorit, povesteşte Nicolaescu. „Prin el, puteam să fac trimitere la tinereţea lui Mircea".

Pe actorii Adrian Pintea şi Şerban Ionescu, interpreţii fiilor domnitorului român, regizorul spune că i-a ales fără ezitare. „Doi mari actori. Din păcate, pe Adrian l-am pierdut, iar Şerban face mai mult televiziune", comentează Nicolaescu.

Filmările la „Mircea" au durat aproximativ două luni şi jumătate. Cât priveşte locul ales, regizorul spune că a fost cu echipa în Bucureşti, dar şi la Dunăre, la Constanţa, în Bucegi, la Râşnov, „locurile mele preferate, care acum sunt recomandate străinilor care filmează la noi".

„Izedim-Bey a fost minunat"

Şi George Alexandru interpretează un rol memorabil, cel al sultanului, subjugat de forţa, îndrăzneala şi inteligenţa conducătorului român. El aşteaptă moartea lui Mircea cu speranţă, în ajunul marii bătălii, tocmai pentru că personalitatea puternică a domnitorului îl intimidează pe Mehmed şi îi poate aduce înfrângerea.

Cu Izedim-Bey, jucat de Colea Răutu, Mircea are o relaţie de prietenie, chiar dacă face parte din tabăra adversă. Izedim îl respectă şi îl admiră pe Mircea şi va trebui să plătească pentru simpatia pe care i-o poartă domnitorului. „Întotdeauna mi-a plăcut să rezolv cavalereşte relaţiile cu duşmanii. Personajul jucat de Colea Răutu, Izedim-Bey, a fost minunat", mărturiseşte Nicolaescu.

„Tu, bunule, n-ai să mori niciodată!"

Se spune că Mircea cel Bătrân a murit în urma unei săgeţi primite în luptă. Regizorul declară că a fost întotdeauna obsedat de moartea eroică. Cât despre replica „Tu, bunule, n-ai să mori niciodată!", cuvintele rostite de tânărul Vlad, viitorul Vlad Ţepeş, Sergiu Nicolaescu mărturiseşte că astea sunt cuvintele pe care i-ar plăcea să le audă din partea unui nepot.

Despre marile personalităţi ale istoriei românilor, tot el spune că Mircea, Mihai şi Ştefan sunt cei mai însemnaţi domnitori români. „Mircea era mult influenţat de Occident şi avea cultul cuceririlor", afirmă regizorul.
 

Mircea era mult influenţat de Occident şi avea cultul cuceririlor
Sergiu Nicolaescu,
regizor

Eroul opus lui Ceauşescu

Sergiu Nicolaescu arată că felul în care a abordat subiectul filmului, apărut în 1989, cât şi rolul lui Mircea „pot părea că anticipează căderea regimului ceauşist".

În 1988, când era în toiul filmărilor, regizorul nu credea că schimbarea regimului e posibilă, chiar dacă şi-o dorea. "Am făcut deliberat un film cu un erou opus lui Ceauşescu. Pot să povestesc fiecare scenă cu detalii, care până atunci nu fuseseră spuse. Faptul că Titus Popovici nu prea avea atunci timp pentru mine, fiind concentrat pe filme politice gen «Puterea şi adevărul», mi-a dat destulă libertate. Am reuşit filmări de excepţie şi am putut spune lucruri care erau de neconceput într-un regim ceauşist", dezvăluie, pentru „Adevărul", Sergiu Nicolaescu.

Lanţul slăbiciunilor

Cum a apărut atunci „Mircea", dacă protagonistul său era modelul opus dictatorului român? Nicolaescu povesteşte că pe 2 iunie 1989 se afla în Germania, lângă Hamburg, la Bad Segeberg, unde lucra la un spectacol Karl May.

La un moment dat, a fost chemat la telefon de "tovarăşul Dulea", ministru adjunct la cultură, şeful cinematografiei. „Tovarăşe Sergiu, mâine trebuie să veniţi la Bucureşti. Dumneavoastră şi Titus sunteţi aşteptaţi pe 4 iunie la «tovarăşii»", i s-a comunicat. „Oricum veneam la Bucureşti, a răspuns regizorul. Pe 5 iunie am premiera filmului «Mircea»".

S-a gândit pentru o clipă că "tovarăşii" vor să-i felicite, să-i decoreze...„Nu, tovarăşe Sergiu, premiera nu va avea loc pe 5, tocmai de aceea vor tovarăşii să stea de vorbă cu voi", a infirmat categoric vocea de la celălalt capăt al firului. „La dracu’, dacă nu am premieră, nu vin şi vreau să vă fie foarte clar: eu nu schimb nimic în filmul «Mircea», oricine mi-ar cere-o", a replicat Nicolaescu.

Al doilea telefon l-a primit de la Titus Popovici: „Sergiule, m-ai băgat în c...t! Vino la Bucureşti, suntem chemaţi acolo, sus..." „Nu vin, Titus, nu vin. Aruncă şi tu vina pe mine", a răspuns hotărât regizorul şi actorul din rolul principal al filmului.

"S-a întrerupt… Nu-l mai aud…"

Al treilea telefon a venit după 15 minute, de la Suzana Gâdea, ministru şi membru al Comitetului Politic Executiv (CPEx). „Sergiule dragă, mergem împreună la... ştii tu, sus... împreună cu Titus" (N.B. – Popovici, scenaristul filmului, membru şi el al CC al PCR).

Suzana Gâdea îi fusese profesoară de fizică în anul I, la Politehnică. "Era foarte tânâră atunci şi nici măcar UTC-istă nu era. O respectam şi ea ţinea la mine", mărturiseşte Nicolaescu.

I-a răspuns: „Nu vin, doamna Gâdea, dacă nu am premieră, şi nici nu voi schimba nimic în film, orice s-ar întâmpla." La capătul celălalt al firului, după un scurt moment de linişte, s-a auzit: „Alo, alo, dragă, s-a întrerupt, nu-l mai aud deloc..."

Cine a dat ordin să ruleze "Mircea"?

Premiera nu a avut loc pe 5 iunie, când fusese programată. Spre surprinderea tuturor, regizorul filmului s-a întors în ţară pe 15 iulie. I-a fost ridicat paşaportul încă de la graniţă. Dulea i-a arătat 17 pagini cu modificările cerute de Ceauşescu şi scrise de Titus Popovici. Nu a luat materialul şi a refuzat orice modificare.

Pe 21 decembrie, la Cinematograful Patria, a apărut filmul „Mircea". „În 22 decembrie, în biroul lui Ceauşescu din sediul CC-ului, am găsit decupajul meu regizoral cu observaţii şi o scrisoare a lui Titus Popovici către Ceauşescu, în care explica diferenţele, nu puţine, dintre scenariul lui şi filmările mele. În acest film nu făcusem decât să arăt un conducător de neam altfel decât Ceauşescu.

Omul înţelesese şi oprise filmul. Acum, la Patria, rula «Mircea». Crezuse dictatorul că lumea se va duce la film şi nu va veni să-l alunge pe el şi regimul comunist?", se întreabă astăzi Nicolaescu.

Am făcut deliberat un film cu un erou opus lui Ceauşescu. Am reuşit filmări de excepţie şi am putut spune lucruri care erau de neconceput într-un regim ceauşist
Sergiu Nicolaescu,
regizor

„Mircea“, o istorie plină de intrigi şi suspans

Pelicula este una dintre cele mai lungi din colecţie. Asta şi pentru că intriga e foarte complexă. Există mai multe „poveşti" care se ţes în jurul figurii voievodului român.

Perioada la care face referire filmul este aceea a ultimei etape din domnia lui Mircea cel Bătrân, nevoit să-i înfrunte încă o dată pe otomani.

Atât scenaristul Titus Popovici, cât şi regizorul Sergiu Nicolaescu au dat dovadă de o bogată imaginaţie. Dar nu în detrimentul faptului istoric, ci în favoarea sau în completarea lui. De pildă, povestea centrală e aceea a iubirii dintre bunic – Mircea cel Bătrân, interpretat de Sergiu Nicolaescu –, şi nepot – vestitul de mai târziu Vlad Ţepeş, jucat fără cusur de tânărul Vlad Nemeş.

Joc pentru demascarea boierilor complotişti

Din acest nucleu epic se nasc mai multe poveşti. Una este aceea a relaţiei dintre domnitorul român şi fiul său, Mihail, interpretat de Şerban Ionescu. Acesta joacă rolul unui prinţ indecis, slab în faţa presiunilor Austriei. Până la sfârşitul filmului, fiul domnitorului e un personaj şters, gata chiar, la un moment dat, să-şi trădeze tatăl. Dar, la final, totul se dovedeşte a fi un joc, menit să-i dea în vileag pe boierii care unelteau împotriva lui Mircea.

„Eu nu domnesc peste oameni în genunchi!"

Domnitorul român e un magnet care le atrage pe toate celelalte personaje şi interacţionează diferit cu ele. Pe fratele său, Dan, care a vândut ţara străinilor, îl reneagă şi nu-l poate ierta. „Frate?!, exclamă Mircea. Eu nu vreau să domnesc peste oameni în genunchi!"

Pe sultanul Mehmed îl înfruntă fără frică, întocmai cum făcuse pe vremuri, cu Baiazid. Când Mehmed îi răpeşte nepotul, pe Vlad, şi îl duce la curtea sa, Mircea se prezintă în faţa lui, în chip de sol, ca să-şi recupereze nepotul. Această îndrăzneală a domnitorului român nu rămâne fără efect.

„Mărirea şi slava sunt un fum!"

Mehmed îl urăşte pe Mircea, dar îl şi admiră. E intrigat şi îngrozit de el, în egală măsură. Nici măcar gândul că predecesorul său, Baiazid, l-a înfrânt cândva pe domnitorul român nu mai are forţa să-l mobilizeze în faţa lui Mircea, care declară: „Mărirea şi slava sunt un fum!".

Şi, într-adevăr, o secvenţă care se derulează în memoria lui Mehmed şi care porneşte de la un fapt real îl înfăţişează pe Baiazid I, zis „Fulgerul", prins şi batjocorit de cuceritorul mongol Timur Lenk, care-l ţinea într-o cuşcă pentru a fi arătat fiilor acestuia.

În relaţia cu nepotul său, Vlad, Mircea e plin de iubire şi vede în el pe viitorul domn al Ţării Româneşti. Face din el un sfetnic şi îi cere părerea chiar şi atunci când e vorba să decidă o pedeapsă.

Adrian Pintea şi Colea Răutu, roluri de marcă

Hotărârea lui Vlad, de a folosi ţeapa, îl înfioară, dar se supune ei. Însă o scenă de intensitate maximă între cei doi e atunci când, în ajunul bătăliei cu turcii, Mircea, grav rănit, îşi doreşte să fie vegheat de nepotul său, pe care-l pune să cânte şi să nu-l lase să moară.

Planul îi reuşeşte şi de această dată, căci în ziua confruntării, apare călărind, pe o colină, intimidându-i pe oştenii turci, conduşi de Mehmed. „Rămâi cu bine, bunule! Tu să ştii: n-ai să mori niciodată!" sunt ultimele cuvinte pe care i le adresează Vlad lui Mircea.

Şi regretaţii Adrian Pintea şi Colea Răutu fac două roluri de excepţie în acest film. Pintea joacă rolul fiului devotat, Vlad, în timp ce Colea Răutu, deşi face parte din tabăra otomană, e un admirator şi un om de nădejde al lui Mircea.