Colectia Aventuri

Şi copiii îl iubesc pe Lăscărică

Gheorghe Dinică i-ar juca şi astăzi pe Lăscărică şi Paraipan, pentru că acestea sunt roluri pe care le-a interpretat cu mare plăcere

Marele actor a jucat în filmul „Cu mâinile curate", care e distribuit astăzi împreună cu ziarul „Adevărul"

Lăscărică, din pelicula „Cu mâinile curate", şi rolurile care i-au urmat, din seria filmelor cu poliţişti semnate de Sergiu Nicolaescu, au fost primele personaje de succes pe care le-a interpretat marele actor român.
Odată cu el, povesteşte artistul, s-au lansat mari talente ale cinematografiei româneşti - regizori şi actori, deopotrivă, - „care astăzi nu mai sunt printre noi, fie pentru că au ales să plece în străinătate, s-au retras, sau, pur şi simplu, au plecat la ceruri", adaugă cu tristeţe Dinică.

Îşi aminteşte că, în perioada de început a profesiei sale, se făceau în România în jur de 30 de filme pe an, cu bani de la buget.„Atunci a fost o revărsare de talente, filmele aveau scenarii scrise de mari profesionişti, iar în teatru se jucau cu precădere clasicii.

„Jucăria noastră s-a stricat"

După 1970, treptat, şurubul s-a strâns. Atunci au plecat mulţi actori şi jucăria noastră s-a stricat", mai spune artistul.

Succesul personajului Lăscărică, Dinică îl explică prin faptul că l-a interpretat cu mare plăcere profesională. „Şi acum mă opresc puradeii pe stradă: «Nu trageţi, dom’ Semaca!», strigă după mine. «Ia plecaţi, mă, de-aici!», îi reped şi eu", îşi aminteşte amuzat marele actor.

Comuniştii au murdărit „mâinile curate”

Câteva cuvinte din film sunt spuse în limbajul de lemn al propagandiştilor. Şi totuşi, regizorul a strecurat şi ironii la adresa regimului

Filmul „Cu mâinile curate", care va fi difuzat mâine cu ziarul „Adevărul" sub formă de DVD, conţine şi replici aluzive care au trecut de cenzură.

Acţiunea începe cu scena dură în care o locomotivă omoară un poliţist. Cu un om mai puţin, echipa comisarilor Miclovan şi Patulea are nevoie de întăriri, aşa că îl racolează pe Roman – interpretat de Ilarion Ciobanu – să intre în Poliţie şi să dezlege cazul Semaca, alături de Miclovan.

Secvenţa în care Roman îşi ia, în faţa lui Patulea, angajamentul de a intra în Poliţie, se petrece pe stadion, în timpul unui meci de rugby, viitorul comisar având la bază profesia de antrenor de rugby. Una dintre remarcile sale, neobişnuită pentru un film care apărea în 1972, a reuşit să treacă de cenzura comunistă:

„După ce lucrează 10 ore în uzină, îi pui să joace şi mai vrei să şi câştige", zice, cu un dispreţ nedisimulat faţă de regim, Roman, arătând spre jucătorii din teren.

„Am introdus scene la cererea cenzurii"

Asemenea cuvinte erau un curaj maxim pe vremea lui Ceauşescu, crede Sergiu Nicolaescu. Pe de altă parte, mărturiseşte el, „am fost obligat să introduc unele scene la cererea cenzurii comuniste."

Despre titlul filmului, regizorul spune că sună bine, are rezonanţă, e puternic. Apoi, era credinţa, lozinca lui Roman", adaugă el. Actorii, îşi aminteşte Nicolaescu, au jucat excelent. „Gheorghe Dinică joacă orice, dramă sau comedie. Lucru rar. E impecabil, atent la detaliile fine care fac personajul. Mihăilescu-Brăila, Papaiani sunt din acelaşi aluat. Buni profesionişti."

Cum s-au născut Miclovan, Lăscărică şi „dom’ Semaca“

Peliculele cu Humphrey Bogart şi James Cagney i-au dat multe idei lui Sergiu Nicolaescu

Regizorul Sergiu Nicolaescu declară că visul său a fost să realizeze un film de tipul celor văzute de el între anii 1936 şi 1942.

Un scenariu scris de Petre Sălcudeanu şi Titus Popovici în 1971 i-a dat posibilitatea să-şi amintească de doi actori americani: James Cagney şi Humphrey Bogart.

“E vorba, mărturiseşte Nicolaescu, de filmele cu gangsteri care-mi influenţaseră copilăria, atrăgându-mă către film, devenit mai apoi propria mea viaţă”.

Trecând cu greu de cenzura de partid, filmul „Cu mâinile curate” a avut un imens succes de public şi de presă. A realizat un record de spectatori în întreaga lume, chiar şi dincolo de „cortina de fier”. „Pot spune, conchide regizorul, că a fost cel mai vândut şi mai de succes film exportat în deceniul opt.”

Pasiunea pentru filmele poliţiste ţine şi de istoria propriei vieţi. Regizorul a avut în familie un bunic, şef de poliţie - tatăl mamei -, şi un unchi comisar, în Bucureştiul anilor 1935-1951. Aşa s-au născut comisarul Miclovan, Lăscărică şi Semaca.

Acţiunea filmului “Cu mâinile curate” se petrece în ‘45-‘46, când România era încă sub ocupaţia trupelor sovietice şi se îndrepta spre dictatura comunistă. Nicolaescu spune că a trăit acele vremuri şi i-a fost uşor să le reconstituie, cu toată fidelitatea.

„Am vrut ca Miclovan să reînvie”

Sergiu Nicolaescu a vrut să dedice acest film unchiului său, Gheorghe Cambrea, care, în anii ’50, a trecut prin închisorile comuniste Gherla şi Făgăraş. “A fost condamnat la 25 de ani de temniţă pentru că-l arestase, la o manifestaţie de 1 Mai, pe comunistul Constantin David.

Acesta din urmă era informatorul poliţiei şi arestarea o solicitase chiar el. Putea fi spus acest lucru la proces, în faţa judecătorilor comunişti?”, se întreabă astăzi regizorul.

În filmul „Cu mâinile curate”, comisarul Miclovan moare la final, iar interpretul său iese din scenă. Regizorul peliculei declară că n-a prevăzut nici succesul filmului, nici faptul că se va descurca atât de bine în rol. Atunci i-a propus lui Titus Popovici să-l învie pe Miclovan.

“Titus a refuzat, îşi aminteşte Nicolaescu. I se părea imposibil. Am făcut-o singur, câţiva ani mai târziu, schimbându-i numele în Moldovan. E vorba de «Un comisar acuză» şi filmele care i-au urmat.”

Pot spune că a fost cel mai vândut şi mai de succes film exportat în deceniul opt
Sergiu Nicolaescu,
regizor

„Un fleac, m-au ciuruit!”

Sergiu Nicolaescu spune că a face un film poliţist, care să semene cu cele americane, părea un vis irealizabil în perioada comunistă

Hai să fim sinceri, cine nu cunoaşte replica lui Gheorghe Dinică „Nu trageţi, dom’ Semaca, sunt eu, Lăscărică!” n-a trăit în România.

Cuvintele din final, ale lui Sergiu Nicolaescu, în rolul comisarului Miclovan, „Un fleac, m-au ciuruit!”, sunt legendare. Cum de au intrat în folclor aceste personaje, cu replicile lor cu tot?

Poate că românii aveau nevoie de aventură. Încorsetaţi în maniera de a fi pe care o impunea PCR, cu o viaţă anostă, între o apă „milenară” Borsec şi o bere de cinci lei, românii aveau nevoie, de cele mai multe ori, să se întâmple ceva. Şi cum, de cele mai multe ori, nu se întâmpla nimic, speranţa venea din cărţi, din filme…

„Românul iubeşte şmecheria”

În 1972 apare „Cu mâinile curate”, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Cine se gândea atunci că personajele peliculei vor reveni în alte cinci filme cu poliţişti, care vor face istorie? Sergiu Nicolaescu spune că nu a intenţionat de la început o serie de filme poliţiste.

Regizorul crede că popularitatea replicilor constă, printre altele, în faptul că erau „spuse la mişto” şi asta a plăcut spectatorilor. Mai era vorba şi de tipologiile personajelor. Lăscărică e tipul şmecherului, iar Miclovan, cel al luptătorului. „Românul iubeşte şmecheria, mărturiseşte Nicolaescu, pe care o percepe ca pe un fel de deşteptăciune.

Ambele roluri – Lăscărică şi Miclovan – exprimă acest lucru, deşi la alt nivel. Şi mai e ceva… aveau nuanţe, erau ca în viaţă. Miclovan nu e erou pozitiv, perfect, fără pată, şi atunci e credibil şi place.”

Model din familie

Sergiu Nicolaescu spune că modelul lui Miclovan a fost unchiul său – fratele ma-
mei –, Gheorghe Cambrea. „A lucrat în poliţie, la toate brigăzile, de la moravuri la pungăşii, de la jafuri armate la crime. Avea statura mea, era un bărbat atletic care ştia atât limbajul şuţilor, cât şi pe cel al oamenilor de lume. A fost arestat în ’50 şi eliberat 15 ani mai târziu.”

Românul iubeşte şmecheria. Ambele roluri - Lăscărică şi Miclovan - exprimă acest lucru, deşi la alt nivel. Miclovan nu e erou pozitiv, perfect, fără pată, şi atunci e credibil şi place.
Sergiu Nicolaescu,
regizor