Colectia Istorice

Palme „din dragoste”

Violeta Andrei, interpreta soţiei baronului von Görtz, spune că la filmări a îndurat un frig năpraznic, era să rămână fără păr şi a primit câteva palme zdravene de la Cozorici.

Trei săptămâni au durat chinurile frigului din castelul nemţesc, în care artista filma în cămăşuţe de noapte scurte. Dar asta n-a fost tot.

În secvenţa finală – în care soţul o închide pe baroneasă în pivniţa palatului, alături de scheletul mamei – decorul avea nevoie de multă pânză de păianjen, pe care scenograful a confecţionat-o din latex şi fibre de ciorapi.

„Trebuia să mă ridic, să mă duc la oglindă şi să-mi trag vălul de pe faţă. Sergiu a fost foarte mulţumit de cum am executat scena. Numai că, atunci când l-am întrebat cum îmi scot din păr şi de pe piele «pânza de păianjen», mi-a răspuns: «Nu se poate!

O să rămâi cheală!» Într-adevăr, fetele de la machiaj au fost nevoite să mă tundă, practic mi-au ciopârţit părul în zonele în care soluţia nu mai putea fi înlăturată. Cu toate că acum văd că e la modă tunsoarea asta", glumeşte artista.

Experienţa învaţă

Altă scenă „tare" pentru Violeta Andrei a fost cea în care Gheorghe Cozorici trebuia să-i tragă o palmă, fiindcă aflase că-l înşală cu „Albulescu". „Am filmat de foarte multe ori, aşa că am încasat foarte multe palme, pentru că unghiul de filmare nu era exact şi a trebuit să tragem mai multe duble.

La un moment dat, Sergiu a văzut că mi se umflase falca şi mi-a propus să mă înveţe cum să «mă prefac». «Când vezi că vine palma, întorci capul în partea cealaltă. Repetă cu mine», a zis el. Dar eu, conştiincioasă, înainte să întorc capul, mi-am zis şi replica, aşa că am mai primit o palmă, care mi-a mutat falca din loc", mărturiseşte actriţa.

Violeta Andrei „s-a sacrificat“ pentru artă

Artista care, în anul 1982, a fost interzisă de Elena Ceauşescu, a declarat că filmările pentru „Capcana mercenarilor" au fost o adevărată aventură.

„Am filmat la o temperatură de minus 30 de grade Celsius, într-un castel din Germania, iar eu, după cum se vede în film, eram îmbrăcată în cămăşuţe foarte subţiri, drept care, în ultimele zile de lucru, m-am ales cu o congestie pulmonară", îşi aminteşte Violeta Andrei, la aproape trei decenii de la apariţia peliculei. „Sacrificiile artei", glumeşte ea astăzi.

„O să te pocesc îngrozitor!"

Dar cel mai important de menţionat i se pare actriţei faptul că regizorul i-a spus, înainte de a începe filmările: „O să te pocesc îngrozitor!" „Nu-i nimic, mie îmi plac rolurile de compoziţie şi măştile", a venit imediat răspunsul.

Atunci, Sergiu Nicolaescu i-a cerut să-şi vopsească părul negru, pentru a înăspri trăsăturile personajului său, soţia baronului Von Görtz. Conştiincioasă din fire, Violeta Andrei s-a executat. Pentru că nu a apucat să vadă „rezultatul", regizorul a întrebat-o la telefon, cu o zi înainte de filmări, dacă „s-a făcut neagră". „Ca să nu avem surprize", s-a asigurat el.

La întâlnirea din aeroport, înainte de a zbura spre Germania, Nicolaescu a avut un şoc. „M-ai nenorocit!", a exclamat el. „Îţi stă de o mie de ori mai bine decât cu culorile tale zbanghii. Brunetă cu ochii verzi şi pielea albă e cel mai frumos! O să-l rog pe Nicu (n.r. – operatorul) să-ţi pună o lumină atât de îngrozitoare pe faţă, că nici n-o să te recunoşti", a promis regizorul, spre amuzamentul artistei care, într-adevăr, a mărturisit că foarte greu s-a recunoscut pe peliculă.

Degas, muşeţel şi un manual de psihiatrie

Pentru că era prima filmare „sub bagheta" lui Sergiu Nicolaescu, Violeta Andrei avea emoţii şi, mai ales, era intimidată de personalitatea „maestrului". S-a documentat pentru personajul său şi şi-a luat în bagaje un album cu reproducerea unui tablou de Degas, „Băutoarea de absint", pe care i-a arătat-o regizorului.

„Cum, în halul ăsta vrei să te machezi?", s-a mirat el. „Bine-nţeles!", a replicat ea. „În afară de asta, i-am arătat plicurile cu ceai de mentă şi muşeţel, ca să pot reda culoarea galben-verzuie a absintului. Apoi am scos un manual de psihiatrie şi i-am explicat ce efecte are absintul asupra organismului uman. A fost o băutură interzisă la începutul secolului XX, o consumau impresioniştii.

Provoca halucinaţii şi deformarea culorilor reale pe retină. Se ştie că Baudelaire consuma absint. Aşa că eram pregătită pentru filmare", declară Violeta Andrei, cu satisfacţia omului care ştie că s-a documentat din toate punctele de vedere.

PCR a dat verdictul: un film violent

Regizorul peliculei povesteşte că a filmat în fosta RDG timp de două - trei săptămâni pentru că filmările costau mai puţin decât în România.

În fosta RDG, Sergiu Nicolaescu a găsit multe vestigii din epoca evocată, inclusiv castelul, a cărui aşezare s-a potrivit foarte bine cu acţiunea filmului care porneşte de la un fapt real.

"Povestea este reală, chiar a fost ucis câte un om în fiecare casă din sat, drept pedeapsă sau răzbunare. Baronul von Görtz era ungur şi avea o proprietate în Transilvania. Populaţia sătească era formată din români , care erau consideraţi iobagi. La sfârşitul războiului - înfrângerea Germaniei şi Austro-Ungariei -, prizonierii italieni eliberaţi au dat foc pădurilor. Görtz a vrut să-i pedepsească pe români", spune Nicolaescu.

Pentru un rol, Amza şi-a scos dinţii

Despre "transformarea" lui Amza în rol de mercenar, fără mustaţă, regizorul povesteşte că actorul nu refuza nicio transformare care i se cerea, dimpotrivă, îi plăceau provocările.

"În «Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte», îşi aminteşte Nicolaescu, Amza Pellea şi-a scos dinţii, de exemplu." Iar despre Mircea Albulescu crede că e un mare actor, "are forţă şi construieşte foarte atent genul acesta de roluri".

Cenzura n-a iertat

Sergiu Nicolaescu observă că personajul Görtz, într-o interpretare de mare forţă a lui Gheorghe Cozorici, "consideră că-i dreptul lui să facă tot ceea ce face din răzbunare împotriva sătenilor români sau a soţiei sale. Care este clar o femeie alcoolică şi uşuratică".

De altfel, intenţia sa a fost să povestească un fapt real, "evitat de comunişti ca şi lucrurile întâmplate în satul Trăsnea după cel de-al Doilea Război Mondial - moartea a 24 de români şi a unui evreu, împuşcaţi de 3 jandarmi unguri". "Eu am încercat să dau vina numai pe Görtz.

Am reuşit să scot filmul împotriva celor de la partid care l-au considerat prea violent", continua el, adăugând că nici în acest film cenzura n-a fost permisivă. "Nici vorbă de aşa ceva, exclamă regizorul, dar i-am îmbrobodit!"

Adevărul şi Radio Vacanţa vă invită la concurs. De vineri până luni, rămâneţi pe frecvenţa 100,1FM şi puteţi câştiga un DVD din Colecţia de Filme Istorice, semnate Sergiu Nicolaescu.

Povestea este reală, chiar a fost ucis câte un om în fiecare casă din sat, drept pedeapsă sau răzbunare. Baronul von Görtz era ungur şi avea o proprietate în Transilvania. Populaţia sătească era formată din români , care erau consideraţi iobagi.
Sergiu Nicolaescu, regizor

Pistolarii plătiţi să ucidă

Gheorghe Cozorici, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Amza Pellea, Jean Constantin, Colea Răutu, George Mihăiţă, Ileana Popovici reprezintă numai o parte din distribuţia de excepţie a filmului.

Scenariul, scris de Liviu Gheor­ghiu şi Sergiu Nicolaescu, relatează o poveste din anul 1919, când Primul Război Mondial se sfârşise şi Europa suferea mari schimbări sociale.

Ţăranii unui sat ardelean sunt acuzaţi pe nedrept că ar fi incendiat o fabrică şi un depozit de cherestea, aflate în proprietatea baronului von Görtz, un ofiţer de carieră, interpretat de regretatul Gheorghe Cozorici.

Prin mijlocirea omului său, Luca (Mircea Albulescu), acesta angajează un grup de mercenari care decid să împuşte câte un om din fiecare casă a satului. Un detaşament al armatei române, condus de maiorul Andrei (Sergiu Nicolaescu), se încumetă să intervină. Urmează o luptă pe viaţă şi pe moarte între cele două tabere.

„Nu mă tăiaţi, că sunt aţos!"

Chiar dacă se baricadează în castelul baronului, mercenarii sunt omorâţi şi numai cei mai puternici dintre ei scapă. Condiţiile capitulării sunt şocante, la fel jocul actorilor în aceste scene: închişi câte doi într-o încăpere, mercenarii trebuie să bea alcool până când unul dintre ei cedează.

Cel care reuşeşte să rămână treaz e şi cel care va scăpa cu viaţa. De aceeaşi parte, baronul von Görtz şi soţia lui realizează un cuplu diabolic, cu un trecut misterios, de unde vor ieşi la iveală experienţele extraconjugale ale femeii.

Din tabăra opusă fac parte fraţii lui Luca, interpretaţi de actorii debutanţi pe atunci George Mihăiţă şi Şerban Ionescu. Jean Constantin este, şi de această dată, autorul unor replici comice, devenite celebre, chiar şi într-o peliculă lipsită de umor.

„Nu mă tăiaţi, că sunt aţos!", răspunde el unor mercenari care-l descoperă ascuns printre găini. Filmul reconstituie atmosfera socială şi istorică din perioada care a precedat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

S-a filmat la minus 32 de grade Celsius

Povestea este inspirată din realitate: un conte ungur a ordonat să fie executaţi 40 de români dintr-un sat transilvănean, pentru bănuiala de a fi dat foc pădurilor. Regizorul spune că o parte din filmări le-a făcut în fosta Republică Democrată Germană, unde a găsit un castel, pe o stâncă înconjurată de un râu. A fost o iarnă grea, cu temperaturi de minus 32 de grade Celsius, aşa că actorilor nu le-a fost tocmai uşor să filmeze.

„Cenzura din acea perioadă nu mi-a permis să insist asupra faptului că acel conte era ungur, ceea ce m-a obligat să înlocuiesc grupul de jandarmi cu altul de mercenari de diverse naţionalităţi", mărturiseşte Nicolaescu. „Filmul intră în aceeaşi categorie cu «Nemuritorii», legende istorice în film, şi i-a dat prilejul directorului de imagine Nicolae Girardi să-şi exercite talentul de excepţional portretist", mai spune Nicolaescu.

Cenzura din acea perioadă nu mi-a permis să insist asupra faptului că acel conte era ungur, ceea ce m-a obligat să înlocuiesc grupul de jandarmi cu altul de mercenari de diverse naţionalităţi
Sergiu Nicolaescu, regizor