Colectia Istorice

„Suntem cei ce-mpuşcă-n lună!“

„Nemuritorii" începe cu o scenă tare. Un bărbat din ceata lui Costea e împuşcat pentru că şi-a încălcat jurământul.

Montajul sonor, asigurat de inginerul de sunet Anuşavan Salamanian, introduce cu ingeniozitate, chiar după prima scenă violentă a filmului, piesa formaţiei Phoenix „În pădurea de la strungă..." Pe acest fundal, apare căpitanul Andrei, călare pe calul său alb.

Imaginea, coloana sonoră şi scenariul filmului sunt extrem de bine realizate, dacă ne gândim că cinematografia română se afla în anul 1974.

Pe genericul de debut al filmului, există următorul motto: „Acei înaintaşi ai noştri care au luptat şi s-au jertfit pentru libertatea, independenţa şi unirea ţărilor române vor rămâne de-a pururi în inimile noastre".

„Undeva, 1611, în Europa"

Într-adevăr, acţiunea propriu-zisă e localizată „undeva, în Europa, în 1611", adică la zece ani după moartea domnitorului Mihai Viteazul şi la 11 ani de la Unire, când căpitanul Andrei, care luptase alături de voievodul român, pribegeşte prin Austria probabil, câştigând bani din ceea ce alţii evitau să facă. Transportarea unui mort de ciumă îi aduce zece galbeni, plus încă zece pe care viteazul îi negociază cu isteţime.

Mortul e dus în cârcă şi, după ce i se sapă o groapă, e aşezat în ea. Bănuind că va fi împuşcat după ce va fi terminat treaba pentru care-l plătiseră străinii, Andrei îi ia prin surprindere pe aceştia şi îi lichidează scurt, alegându-se, în schimbul curajului său, ca pradă de război, cu o pereche de cizme bune, pe care le smulge din picioarele străinului ucis.

Un film care merită toţi banii

Secvenţele au aerul filmelor de capă şi spadă, inspirate de cărţile lui Dumas - acelaşi amestec fantezist de îndrăzneală, luptă pentru onoare şi băşcălie în faţa morţii.

Într-o altă scenă, Dumitru (Amza Pellea) - chior, ciung, cu tulburări de vorbire şi multe altele - cerşeşte hrană din partea câtorva ostaşi austrieci care se amuză aruncându-i bucăţi de carne.

După ce mănâncă bine, când oştenii pleacă şi se află deja la o distanţă considerabilă, Dumitru sare în picioare şi îşi descoperă ochiul considerat până atunci inutil. „Băi, tată, băi!", strigă el şi trage o salvă de tun din dotarea austriecilor. Apoi fură o căruţă, caii şi tunul care se afla ascuns în ea.

Filmul merită, şi astăzi, toţi banii, numai dacă am lua în calcul jocul lui Amza în acest rol.

Filmul unei generaţii

Acţiune, istorie şi actori de cinci stele. Mult umor, multe scene tari şi muzică bună. În 1974 a apărut pelicula care i-a răscolit pe români, femei şi bărbaţi, deopotrivă.

"Nemuritorii" a fost filmul unei generaţii întregi. Aceeaşi generaţie care asculta cântecele Cenaclului
Flacăra.

Muzica formaţiei Phoenix, expresivitatea jocului actorilor, tonusul charismaticilor eroi, combinate cu scenariul de inspiraţie istorică, au fascinat mii de români, pentru care libertatea şi conservarea integrităţii morale erau posibile doar în ficţiune.

O armată împotriva unei femei

Impresionante sunt scenele din finalul filmului, când "nemuritorii" apără cetatea şi steagul lui Mihai sub aparenţa unui număr covârşitor de luptători. De fapt, cei care mureau erau puşi de ceilalţi să ţină arma în mâini pentru a părea vii, invincibili. Sergiu Nicolaescu spune că a încercat, prin aceste scene, să arate "eternitatea" eroilor.

Când lupta – dintre oamenii Postelnicului Butnaru, interpretat de Gheorghe Dinică, şi apărătorii cetăţii vechi a lui Mihai - se sfârşeşte şi se decide eliberarea vitejilor, singurul "războinic" care părăseşte cetatea, sub ochii uimiţi ai românilor şi ai turcilor, e o femeie.

Refacerea oştirii şi restabilirea unirii

De altfel, în spatele tuturor actelor de vitejie se ascunde, mai mult decât forţa, ingeniozitatea eroilor.
"Lada cu steagul şi pretinsa avere a lui Mihai este motivul invocat de Costea pentru a-i aduna pe cei 13 şi a merge spre ţară, unde spera că este posibilă refacerea oştirii lui Mihai şi poate chiar restabilirea unirii", explică regizorul filmului.

Aşadar, "nemuritorii" au impresia că transportă o ladă plină cu bani, când, de fapt, ea e plină cu pietre. Numai Costea (interpretat de Ion Besoiu) cunoaşte adevărul, dar el îşi va lua viaţa.

De fapt, până la final mor toţi, numai steagul rămâne pe cetatea lui Mihai. "De ce te-ai întors, Andrei?", e întrebat ultimul rămas în viaţă dintre apărătorii cetăţii. (n.r. – Sergiu Nicolaescu). "Pentru că sunt oameni, răspunde acesta, care, ca şi copacii, au rădăcini în pământul din care vin!"

"Nu mai sforăi, că nu pot să dorm!"

Multe şi bine realizate sunt şi scenele de comic. Cu turcii în cort, cu care leagă o pasageră prietenie, Costea observă că preţioasa ladă a dispărut şi, imediat, oamenii lui sar la bătaie. Văzând că turcii sunt mai puternici, oamenii lui Mihai încearcă să fugă, dar sunt prinşi şi îngropaţi până la gât în nisip.

"Nu mai sforăi, că nu pot să dorm!", îl apostrofează la un moment dat voinicul interpretat de Jean Cosntantin pe un altul, care dormea dus, îngropat în pământ până-n gât.

"Nu te sperie moartea?", îl întreabă Iusuf Paşa, jucat de Colea Răutu, pe Dumitru (n.r. – Amza Pellea). "Eu mor mai uşor ca tine, replică acesta din urmă, care avea un ochi lipsă. Închid un singur ochi!"

Lada cu steagul şi pretinsa avere a lui Mihai este motivul invocat de Costea pentru a-i aduna pe cei 13 şi a merge spre ţară, unde spera că este posibilă refacerea oştirii lui Mihai şi poate chiar restabilirea unirii
Sergiu Nicolaescu,

„Lasă, lasă, lasă că ne-ntoarcem noi acasă!”

La doi ani după moartea domnitorului român, câţiva viteji din oastea lui Mihai Viteazul duc în ţară steagul Unirii şi o ladă cu pretinsa avere a domnitorului.

„Am vrut să fac o serie de filme despre 13 nemuritori care să apară în epoci diferite", mărturiseşte regizorul filmului. „«Nemuritorii» ar fi fost primul dintre ele. Vă aduceţi aminte scena mormintelor care aveau sus, la căpătâi, personajele vii, în picioare lângă cruce, privind la aparatul de filmare?

Momentul cel mai important din istoria românilor a fost Unirea lui Mihai Viteazul (1599-1600). Am ales 13 foşti luptători ai lui Mihai care rămăseseră în Austria. Eu cred că subiectul filmului e sublim prin eroismul acestor oameni. Ei duc steagul lui Mihai şi o ladă cu pretinsa avere a domnitorului, dar care, de fapt, era plină cu pietre."

Străin în propria ţară

„Ajunşi în ţară - continuă el-, sunt omorâţi de armata română unită cu cea turcească. Aceasta e partea politică a filmului. La fiecare film din seria despre care vorbeam, aş fi început cu cei 13 care apar lângă mormintele lor din 1603. Şi aşa, trecând personajele prin diferite epoci, ajungeam până în ziua de astăzi. Era un gând măreţ şi un patriotism adevărat", spune Sergiu Nicolaescu.

Regizorul povesteşte că prin 1948 a cunoscut în familia sa un anumit Renne Cancicov, fost ministru pe vremea lui Antonescu.

Acest om i-a dat o poezie scrisă în închisoare. A pierdut-o, dar îşi aminteşte din ea un singur vers: "Iar pe străzi lozinci străine erau scrise". „Era vorba, explică Nicolaescu, despre un prizonier care se întoarce în ţară şi se simte un străin. Acest lucru, adâncindu-l şi mai mult, voiam să-l transmit. Nu s-a putut, cu tot succesul filmului."

Filmările la „Nemuritorii" au durat aproximativ trei luni şi au fost făcute în fostul RDG, în Dobrogea şi la Bucureşti.

„Dobrogea a fost întotdeauna cel mai drag pământ pe care mi-am dorit să filmez", spune regizorul care adaugă că a dat roluri diferite marilor actori, adăugând şi cascadori.

Refacerea unui ideal atins

Ineditul rolurilor a atras pe toată lumea, era o provocare pentru fiecare.Pelicula a avut un mare succes, oriunde a rulat. Publicul a înţeles, e de părere regizorul, că cei 13 doreau restabilirea ordinii lui Mihai, refacerea unui ideal atins şi apoi pierdut, adică Unirea.

„Cred că filmul «Nemuritorii» dădea speranţa publicului din România comunistă că o revenire la normalitate, la libertate, la starea, la ordinea dinainte nu este ceva total utopic.

Muzica e a lui Tiberiu Olah şi am folosit şi câteva piese ale formaţiei Phoenix, un fel de prelucrări de folclor care apăruseră cu ceva timp înainte pe un disc. Membrii formaţiei au fugit în Germania, iar Securitatea mi-a cerut să-i scot de pe generic. Am refuzat, şi filmul a ieşit cu genericul iniţial şi fără modificări", declară Nicolaescu.

Scene pline de imaginaţie

Alături de ingredientul muzicii de calitate, de jocul excepţional al actorilor şi de ineditul scenariului, succesul peliculei se datorează numeroaselor scene de facturi diferite, făcute cu imaginaţie şi foarte gustate de public.
„Cât despre secvenţa cu caii (n.r. – în care eroii stau îngropaţi până la gât în nisip), spune regizorul, caii nu văd sub ei, dar aud bine şi feresc obiectele zgomotoase.

Am aplicat această teorie, cu mari riscuri, pe actori şi pe cascadori. Cazacii şi mongolii îşi omorau prizonierii printr-o astfel de metodă. Aşa că salvatoare e ideea căpitanului Andrei de a cânta «Lasă, lasă, că ne-ntoarcem noi acasă!»".

Cred că filmul «Nemuritorii» dădea speranţa publicului din România comunistă că o revenire la normalitate, la libertate, la starea, la ordinea dinainte nu este ceva total utopic
Sergiu Nicolaescu,
regizor